NUTRITIE SI DIETETICA - CURS 3

NUTRIŢIA ÎN COPILĂRIE

Particularităţi fiziologice ale copilului

Perioada de la 1 an până la pubertate este o etapă mai puţin spectaculoasă din punct de vedere al creşterii în greutate şi lungime, comparativ cu schimbările importante ce au loc în perioada de sugar şi în adolescenţă.

Perioada de copil mic (antepreşcolar) 1-3 ani:

• încetinirea ritmului de creştere;
• modificarea proporţiilor dintre cap, trunchi şi membre;

Copilăria a 2 a (3 – 6-7 ani – preşcolar) – dentiţia de lapte complet apărută – încep să apară primii dinţi definitivi:

• dezvoltarea complexă a S.N.C. şi implicit a gândirii, vorbirii, locomoţiei, ceea ce duce la creşterea independenţii copilului;

• ritm de creştere mai lent;

Copilăria a 3 a (6-7 ani – pubertate) la fete pubertatea apare la 12 – 14 ani, iar la băieţi la 14 – 16 ani.

• maturizarea zonelor corticale ale creierului,

• încetinirea creşterii în prima parte a perioadei urmată de o accelerare în perioada prepuberă;

• apar primii dinţi definitivi;
• boli contagioase rare datorită imunizării spontane (îmbolnăvire) sau provocate

(vaccinări)

Pubertatea – corespunde apariţiei menarhei la fete şi dezvoltării funcţiei sexuale la băieţi:

• se încetineşte ritmul creşterii staturale;
• se accelerează creşterea în greutate;

• se modifică dimensiunile unor segmente – înfăţişarea este armonioasă apropiată de cea a adultului.

Creşterea este înceată şi constantă la şcolari şi preşcolari, rata creşterii scăzând semnificativ după primul an de viaţă. Dacă copilul creşte cu 50% în primul an, înălţimea acestuia nu se dublează decât la 4 ani. Greutatea de la 2 ani se multiplică de 4 ori comparativ cu cea de la naştere, iar apoi copilul câştigă 2-3 kg pe an până la 9-10 ani. Creşterea în înălţime este de 6-8 cm pe an de la 2 ani până la pubertate. Deseori se observă creşteri în salturi, perioade ce corespund modificărilor de apetit şi de aport alimentar.

Au loc modificări în ceea ce priveşte proporţiile corporale. Capul creşte mai puţin, scade creşterea trunchiului, iar membrele se lungesc.

Compoziţia corporală rămâne relativ constantă în copilărie. Adipozitatea se diminuă în primii ani de viaţă, atingând un minim la 6 ani. Urmează apoi o perioadă de rebound al adipozităţii care pregăteşte copilul pentru pubertate.

Aprecierea statusului nutriţional

Aprecierea statusului nutriţional se face folosind indicatori antropometrici: greutate, înălţime, raport talie/greutate, indice de masă corporală (IMC). Alte măsurători sunt mai puţin folosite: circumferinţa braţului, indexul tricipital sau subscapular. Datele obţinute trebuie comparate cu cele de pe percentilul corespunzător vârstei şi sexului (nomograme), specifice zonei geografice respective. Măsurarea la intervale regulate defineşte un tipar de dezvoltare, copiii menţinându-şi înălţimea şi greutatea în acelaşi nivel de creştere. O creştere rapidă în greutate poate arăta tendinţa spre obezitate. Staţionarea sau scăderea ponderală poate indica o afecţiune acută sau cronică, tulburări ale comportamentului alimentar sau probleme familiale.

În ţările slab dezvoltate este necesară o interpretare atentă a rezultatelor obţinute prin măsurătorile antropometrice. La copii trebuie folosit un IMC specific vârstei, datorită creşterii inegale în înălţime şi greutate. Copiii cu malnutriţie cronică au o înălţime mai mică decât cea corespunzătoare vârstei. În condiţii adecvate ei pot să-şi recupereze greutatea mai rapid decât deficitul statural, astfel încât au o înălţime mică, dar o greutate adecvată vârstei şi IMC va fi astfel fals crescut.

Recomandări privind consumul de nutrienţi

Necesităţile energetice şi de nutrienţi se menţin crescute faţă de adult, pentru a acoperi necesarul pentru creştere şi dezvoltare.

Necesităţile energetice rezultă din rata metabolismului bazal, rata de creştere şi activitatea fizică. Intensitatea activităţii fizice variază cu vârsta, fiind mai redusă la copiii între 2-5 ani decât la copiii între 6-10 ani.

Necesarul energetic (NE) se calculează după formula:

NE (kcal/zi) = 1000 + 100 x vârsta (ani)

Necesarul energetic la copil

	Kcal			Grame de proteine
Vârsta (ani)	pe zi	pe kg	pe cm	pe zi	pe kg
		greutate	înălţime		greutate
1-3	1300	102	14,4	16	1,2
4-6	1800	90	16,0	24	1,1
7-10	2000	70	15,2	28	1,0

Aportul alimentar trebuie să asigure o proporţie echilibrată de principii nutritive: 15-18% proteine, 25-30% lipide şi 55-60% glucide. Necesarul de lichide la aceste vârste este de 80 ml/kgcorp/zi.

Necesarul de proteine scade de la 1,2 g/kgcorp/zi în prima copilărie la 1 g/kgcorp/zi în perioada prepubertară. Două treimi din proteine trebuie să fie de origine animală. Sursa de proteine va fi reprezentată de lactate 500 ml/zi, carne 75 g/zi, ouă (un ou la 2 zile). Carenţa proteică poate apare la copiii cu diete vegetariene, cu alergii alimentare multiple, cu tulburări ale comportamentului alimentar sau la cei proveniţi din familii cu nivel socio-economic redus.

Necesarul de lipide este de 2-3 grame/kgcorp/zi. Lipidele vor proveni din unt, smântână, margarină, uleiuri vegetale, frişcă. Necesarul de acizi graşi esenţiali este de 1-3% din totalul caloriilor.

Necesarul de glucide este de 10 g/kgcorp/zi. Acestea vor fi furnizate de pâine şi produse de panificaţie (150 g/zi), paste făinoase, prăjituri, fructe, legume. Se preferă pâinea intermediară mai bogată în vitamine din grupul B.

Minerale şi vitamine

Fierul – copiii între 1 şi 3 ani au risc de anemie feriprivă. Anemia feriprivă este una din cele mai frecvente carenţe nutriţionale, determinând tulburări de comportament şi o rezistenţă scăzută la infecţii. Fierul este un cofactor al enzimelor ce intervin în metabolismul mediatorilor dopaminergici şi serotoninergici. Alimentaţia poate fi insuficientă în ceea ce priveşte aportul de fier, absorbţia acestuia fiind influenţată de alimentul din care provine.

Calciul este necesar pentru mineralizare şi menţinerea creşterii osoase. Aportul recomandat de calciu este de 500 mg/zi la copilul de 1-3 ani şi 800 mg/zi la copilul în vârstă de

4-8 ani. Necesarul de calciu este influenţat de rata de absorbţie a acestuia şi de factori din dietă: aportul proteic, vitamina D, fosfor. Din cantitatea ingerată se absorb aproximativ 100 mg/zi la copilul de 2-8 ani. Aportul de calciu are o influenţă redusă pe rata excreţiei sale urinare în perioadele de creştere rapidă, copiii având nevoie de 2-4 ori mai mult calciu/kgcorp decât adulţii.

Magneziul – necesarul mediu este de 5 mg/kgcorp/zi. În perioada prepubertară, când creşterea este accelerată, necesarul de magneziu creşte la 5,3 mg/kg corp/zi.

Vitamina D este necesară pentru absorbţia intestinală a calciului şi depozitarea acestuia în os. Suplimentarea cu vitamină D se face în sezonul neînsorit până la vârsta de 5-7 ani.

Consumarea unei diete echilibrate, cu alimente din toate grupele majore, aduce suficiente vitamine şi minerale. Suplimentele de vitamine şi minerale pot fi prescrise fără riscuri dacă nu depăşesc necesităţile zilnice recomandate. Suplimentele vitaminice trebuie date copiilor cu boli cronice ca fibroza chistică, boli inflamatorii intestinale, boli hepatice. Vitaminele liposo-lubile administrate parenteral sunt necesare în malnutriţia severă.

Un aspect deosebit de important în creşterea şi dezvoltarea copilului îl constituie mediul social al acestuia. Deopotrivă, un climat familial adecvat, o informare corectă a părinţilor şi accesul la educaţie au un rol major la dezvoltarea armonioasă a copilului.

În acest sens, nu trebuie neglijate următoarele:

sensibilizarea părinţilor pentru o alimentaţie sănătoasă a copilului lor, în mediul familial şi extrafamilial, cu un minim de informaţii despre principiile alimentare şi rolul acestora; încurajarea activităţii fizice la copil, având în vedere efectele benefice pe termen lung ale acesteia, concomitent cu administrarea de suplimente de vitamine şi minerale (dacă este

cazul) sub supravegherea medicului;

încercarea de a explica copilului importanţa alimentaţiei corecte şi de a forma unele deprinderi în acest sens, de la o vârstă cât mai mică; se va folosi un limbaj simplu, adecvat vârstei şi capacităţii de înţelegere a acestuia;

corecţia obezităţii încă din copilărie reduce riscul unor boli cardiovasculare şi metabolice la adult;

promovarea noţiunilor de nutriţie în grădiniţe şi şcoli, în cadrul orelor de educaţie alimentară.